Marketing şi promovare on-line
septembrie 22, 2020

 Marketing şi promovare on-line

Într-o eră a schimbărilor, precum era digitală, este necesar ca toate companiile să se orienteze către viitor şi să intuiască ce schimbări trebuie să facă pentru a prospera. În ultimul deceniu, strategia şi practica de marketing au trecut prin schimbări majore datorită marilor progrese tehnologice, mai ales datorită dezvoltării Internetului.

Marketing on-line este ansamblul de acţiuni întreprinse pentru cunoaşterea unui obiect. De a prevede şi eventual de a stimula necesităţile consumatorilor în privinţa produselor . Și de a adapta aparatul productiv şi comercial la necesităţi precise.

Marketing-ul on-line

Marketing-ul on-line este definit ca .: „funcţie organizaţională şi set de procese permanente desfăşurate în spaţiul virtual, prin care oamenii sunt încurajaţi să ia o decizie de cumpărare, de folosire, de urmare sau de conformare a unui produs, serviciu sau valori ale altei persoane”.

Interesul de care se bucură marketing-ul on-line la nivel înalt se află în continuă creştere atât pe plan ştiinţific. Cât şi în practica afacerilor. În condiţiile actuale, desfăşurarea unei activităţi eficiente înseamnă mai mult decât a analiza un produs bun. A stabili un preţ atractiv pentru acesta şi a-l face accesibil consumatorilor vizaţi. Firmele trebuie să comunice, atât cu clienţii lor actuali, cât şi cu viitorii clienți.

Fiecare firmă trebuie să desfăşoare atât activităţi de promovare, cât şi activităţi promoţionale, însă mesajele ce fac obiectul comunicării nu trebuiesc lăsate la voia întâmplării.

Pentru a comunica în mod eficient, firmele încheie contracte cu agenţiile de publicitate care urmează să elaboreze reclame eficiente. Angajează specialişti în publicitatea directă, care să realizeze baze de date şi să intre in legătură cu clienţii actuali şi de perspectivă, utilizând e-mailul sau telefonul şi să încheie contracte cu firme specializate în relaţii publice, care urmează să facă publicitate produsului şi să impună pe piaţă imaginea firmei.

Marketing şi promovare on-line

Marketing şi promovare on-line

Web marketingul

Web marketingul este un domeniu vast, care ascunde trei subdomenii principale: newsletter, emailuri promoţionale (one-time) şi bannere online. Ultimele două subdomenii reprezintă alternative la publicitatea clasică, funcţionând după aceleaşi mecanisme: transmiterea unui mesaj către potențialii clienți.

Măsurarea efectelor marketing-ului on-line

Read More About Us

Related Posts

Crafting Digital Experiences, Igniting Imagination

Crafting Digital Experiences, Igniting Imagination

Why Choose Us?
Innovative Design: We push boundaries to create visually striking and unique designs that stand out in the digital realm.

User-Centric Approach: Your users are at the heart of our designs, ensuring an intuitive and delightful user experience.
Custom Solutions: Every project is a canvas, and we tailor our designs to suit your brand, your audience, and your goals.

citește mai mult
We’ve Moved to a New Creative Hub!

We’ve Moved to a New Creative Hub!

Hello to all our amazing followers and clients! We have some big news to share – Delta Design Agency has officially moved to a brand new office space!

A Bigger Canvas for Creativity:
Our new space is more than just an office; it’s a canvas where our creative ideas will flourish and evolve.

We’ve designed it to be an inspiring environment where innovation and collaboration can thrive.

citește mai mult
HiSport Project in Progress: Deadline is close!

HiSport Project in Progress: Deadline is close!

Hello, dear subscribers and clients! Our project is underway and we are just suffering from lack of time and staff for it, but we will make it by the deadline!

The Journey of Creation: Over the past month, our team poured their hearts and souls into this project, pushing the boundaries of design to deliver a product that truly represents our client’s vision and goals

citește mai mult

0 Comentarii