Sistem de nume de domeniu
Un sistem de nume de domeniu (abreviat DNS, în engleză Domain Name System) este un sistem distribuit de păstrare și interogare a unor date arbitrare într-o structură ierarhică. Cea mai cunoscută aplicație a DNS este gestionarea domeniilor în Internet.
Caracteristicile sistemului de nume (DNS) sunt:
- folosește o structură ierarhizată;
- deleagă autoritatea pentru nume;
- baza de date cu numele și adresele IP este distribuită.
Fiecare implementare TCP/IP conține o rutină software (name resolver) specializată în interogarea serverului de nume (DNS) în vederea obținerii translatării nume/adresă IP sau invers.
Există 2 tipuri de rezoluție de nume:
- rezoluție recursivă (name resolverul cere serverului de nume să facă translatarea);
- rezoluție iterativă (name resolverul cere serverului de nume să îi furnizeze adresa IP a unui server care poate face translatarea).
Tipic, procesul de rezoluție a numelor se desfășoară astfel:
- Name resolverul primește de la o aplicație client TCP/IP un nume; acesta formulează o interogare primului server de nume din lista serverelor;
- Serverul de nume (DNS) determină daca este mandatat (autorizat) pentru domeniul respectiv (dacă există configurată o zonă DNS care conține numele respectiv);
- Dacă este autorizat, transmite răspunsul clientului;
- Dacă nu, transmite o interogare altui server de nume pentru un răspuns autorizat; obține răspunsul autorizat și transmite clientului un răspuns neautorizat; totodată stochează răspunsul local pentru a răspunde la alte cereri pentru același nume.
- Resolverul de nume transmite răspunsul aplicației utilizator și îl păstrează într-un cache pentru o anumită perioadă;
- Dacă name resolverul nu primește un răspuns într-un anumit timp, transmite cererea următorului server de nume din listă. Când lista este epuizată, va genera o eroare.
Protocolul DNS
Redirectorul. La un calculator conectat la o rețea se pot executa atât aplicații care necesită numai resursele sistemului respectiv (programe de calcul tabelar, programe de procesare de texte etc.), cât și aplicații care accesează resursele rețelei (browsere de navigare în internet etc.). Nivelul aplicație este cel care permite accesul aplicațiilor la mediul de rețea.
Într-o rețea LAN, redirectorul este protocolul care lucrează la nivelul sistemului de operare al calculatorului și permite să se facă distincție între cererile adresate unității centrale a calculatorului respectiv și cele adresate unui server. Redirectorul permite administratorului de rețea să atribuie nume logice resurselor aflate pe diverse unități, iar utilizatorul, pentru a accesa o anumită resursă, va utiliza numai acești identificatori, fără nici o referință la rețeaua respectivă.
Astfel, redirectoarele extind componentele software locale. Astfel, este posibilă utilizarea în comun a resurselor logice și fizice ale rețelei, precum și integrarea aplicațiilor locale cu cele de rețea.
Fiecare “site” de pe Internet are alocată o adresă IP. Folosirea de către utilizatorii obișnuiți a acestor adrese este dificilă și poate genera erori. Astfel, este necesar un protocol care să facă corespondența dintre numele diverselor componente de rețea și adresele lor IP. Această problemă este rezolvată de către protocolul DNS (Domain Names System).
Domeniul
Domeniul este un grup de calculatoare care sunt asociate prin localizarea lor geografică sau prin tipul de activitate al organizației pe care o deservesc. Numele de domeniu este un șir de caractere și/sau numere, de obicei un nume sau prescurtarea unui nume.
La începutul existenței Internetului, când numărul de calculatoare legate în rețea era relativ mic, a existat o tabelă realizată de organizația NIC (Network Information Center), care făcea corespondența dintre adresa IP și numele gazdei. Numele de gazde erau șiruri de caractere, fără a avea o organizare ierarhică. Aceste corespondențe erau introduse manual în tabelă și erau transmise tuturor administratorilor de rețele conectate la Internet.
Ierarhia de domeniu. DNS implementează un spațiu ierarhizat de nume pentru obiectele din Internet. Spre deosebire de numele de fișiere (calea către acestea), care sunt prelucrate de la dreapta la stânga, fiind separate de slash-uri, numele DNS sunt prelucrate de la stânga la dreapta, separatorul fiind caracterul “.”. Asemănător ierarhiei de fișiere, ierarhia DNS poate fi văzută ca un arbore.
Servere de nume Primul pas în organizarea acestor servere este partiționarea ierarhiei în zone. Fiecare zonă poate fi gândită ca fiind corespondentă la o anumită autoritate administrativă, responsabilă pentru acea porțiune a ierarhiei.
